simionescu__aurel.jpgPrimarul municipiului Braila, Aurel Simionescu, sustine ca solutia de reducere a cheltuielilor prin trimiterea bugetarilor in concediu fara plata timp de zece zile este ilegala si se arata interesat de formula pe care o va gasi Guvernul pentru o astfel de masura.

„Sunt curios sa vad cum o sa sune o astfel de reglementare, pentru ca, din punctul meu de vedere, nu poate sa sune legal. O trimitere in concediu fara plata a oamenilor se poate face doar la solicitarea angajatului. Eu va intreb ce se intampla daca persoana in cauza nu vrea sa intre in concediu fara plata. A, ca se pot face fel de fel de presiuni asupra oamenilor, ca sa-si ia concediu, e altceva, dar eu nu voi face asemenea lucruri’, a declarat Simionescu.

Nici masura de reducere a numarului de angajati din primarie nu este agreata de Aurel Simionescu, care a declarat ca in Primaria Braila se lucreaza deja cu 100 de persoane sub schema de personal, din 344 de posturi din organigrama fiind ocupate, in acest moment, doar 242. ‘Daca e sa ne jucam cu vorbele, o sa facem o disponibilizare de 100 de posturi. Sunt lucruri care nu le rezolvam prin declaratii politice, ci prin acte administrative sau prin legi, care au puterea de a regla aceste lucruri. Haideti sa hotaram ca trei luni de zile se diminueaza salariul sau o formula din aceasta, care poate fi un act administrativ, dar trebuie luat de acord cu sindicatele’, a precizat Simionescu.