Primarul municipiului Brăila a anunţat semnarea contractului de concesiune pentru realizarea unui parc industrial

Primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, a anunţat public că a fost semnat un contract de concesiune pentru 11 hectare de teren din Zona Liberă a Brăilei, pe care va fi construit un parc industrial de către unul dintre primii cinci dezvoltatori de parcuri industriale din România.

Astăzi anunţăm semnarea celei mai mari investiţii economice din municipiul Brăila, este vorba de Parcul Industrial, cu o suprafaţă de 11 hectare, situat în Perimetrul 2 al Zonei Libere Brăila. Cine este câştigătorul licitaţiei? Este Eli Park, unul dintre cei mai mari dezvoltatori, în top 5 naţional, în domeniul parcurilor industriale, care are parcuri industriale în Bucureşti, Ploieşti, Târgovişte, Craiova, Timişoara şi, de curând, la Brăila. În perioada următoare vom avea şi prima întâlnire tehnică cu proiectanţii societăţii pentru a discuta detaliile privind începerea acestei investiţii, construirea halelor logistice, a accesului şi a tuturor celorlalte detalii“, a declarat, în conferinţă de presă, Marian Dragomir.

Primarul Dragomir a precizat că, potrivit estimărilor sale, construcţia parcului industrial va începe în 2021, după obţinerea tuturor avizelor necesare.

Potrivit directorului Regiei Autonome “Administraţia Zona Liberă” Brăila, Ionel Duma, în ultimul an, în Zona Liberă Brăila au venit 12 noi investitori, care au concesionat o suprafaţă de teren de aproximativ 17 hectare. “Zona Liberă Brăila are peste 111 hectare, iar pe această suprafaţă funcţionează 36 de societăţi comerciale, care au în total peste 4.025 de angajaţi”, a declarat Ionel Duma. AGERPRES