Primăria municipiului Botoşani propune majorarea, începând cu 1 ianuarie 2021, a taxei de salubritate şi a taxei privind concesionarea locurilor de parcare, a anunţat primarul Cosmin Andrei.

Potrivit edilului, taxa de salubritate va creşte de la 13,40 lei/lună/persoană la 14,6 lei/lună/persoană, iar taxa privind concesionarea locurilor de parcare va fi majorată de la 138 lei/an la 172 lei/an.

„Taxa pentru locuri de parcare va creşte în vederea constituirii unor sume care să ne permită să mai amenajăm locuri de parcare. Este solicitarea cetăţenilor, să avem mai multe parcări în municipiul Botoşani. Mai este o propunere şi de majorare a taxei de salubrizare, motivat de faptul că trebuie să plătim economia circulară, pentru că nu colectăm selectiv”, a afirmat Andrei.

Propunerile de majorare a celor două taxe vor fi supuse dezbaterii membrilor Consiliului Local al municipiului Botoşani în şedinţa ordinară din 22 decembrie. AGERPRES