chirica_mihai1.jpgPrimarul Mihai Chirica a declarat că a semnat contractul de achiziţie a primelor patru autobuze noi din cele 12 câte au fost scoase la licitaţie, în două loturi, în acest an. Primarul Mihai Chirica a declarat că acest contract a fost câştigat de o firmă din Bucureşti care va trebui să livreze autobuzele în cel mult trei luni din momentul semnării contractului.

„Cele patru autobuze sunt model ISUZU Citiport, iar contractul a fost semnat pentru o valoare de 844 mii lei bucata (TVA inclus). Autobuzele au norma de poluare Euro 6, o lungime de circa 12 metri şi podea joasă. Capacitatea de transport este de circa 100 de călători, fiecare autobuz având trei uşi de acces. Mijloacele de transport sunt dotate cu aparate de aer condiţionat”, a explicat Mihai Chirica.

Conform acestuia, municipalitatea ieşeană mai are în desfăşurare o licitaţie pentru achiziţia altor opt autobuze noi cu podea joasă. În privinţa acestei licitaţii Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor urmează să emită o decizie definitivă în perioada imediat următoare. AGERPRES