Primarul din Suceava nu exclude măsura purtării măştii pe stradă, după ce a crescut numărul cazurilor de COVID-19

Numărul cazurilor de COVID-19 a crescut, în ultimele 24 de ore, cu 20, de la 13 la 33, în municipiul Suceava, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu.

El a făcut apel la suceveni să respecte cu stricteţe măsurile de igienă personală, de distanţare fizică şi să poarte masca de protecţie în spaţiile închise, precizând că nu exclude posibilitatea să se ia decizia purtării măştii şi pe stradă.

‘Suntem în stare de alertă la primărie şi vrem să intervenim acolo unde apar situaţii, pentru a asigura carantina, izolarea, să ducem în continuare alimente la domiciliu celor care sunt izolare prin DSP (…) Acolo unde sunt cazuri pozitive pe casa scării, primăria este obligată să facă dezinfecţii pe scara respectivă. Este posibil să reactivăm înapoi acea permanenţă, pentru că vedem, chiar dacă la Suceava încă nu s-a întâmplat, totuşi numărul cazurilor creşte de la o zi la alta, trebuie să luăm măsuri de siguranţă şi fac din nou apel la suceveni să respectăm cu toţii aceste norme de distanţare. O spun de două luni că e bine să purtăm masca şi pe stradă (…) E posibil să luăm şi noi la Suceava această măsură. Nu ne culcăm pe o ureche. Stăm vigilenţi, dar fiecare dintre noi avem o responsabilitate individuală’, a spus Lungu. AGERPRES