Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, consideră că Agenţia Naţională de Integritate ”a intoxicat” opinia publică atunci când a susţinut că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate.

Acesta a declarat, luni, că PSD a solicitat Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ a Tribunalului Mehedinţi, la 2 decembrie 2008, suspendarea sa din funcţia de primar invocând că nu ar fi renunţat, la 15 zile după câştigarea mandatului, la exercitarea profesiei de avocat.

”Am depus înscrisuri la două instanţe care au probat că începând cu 1 iulie 2008 am fost suspendat din profesia de avocat, fiind trecut pe tabelul avocaţilor incompatibili. Din această cauză, sentinţele pronunţate mi-au fost favorabile. Cu toate acestea, ANI a continuat să susţină, ignorându-le, deşi au rămas definitive şi irevocabile, că m-am aflat în stare de incompatibilitate”, a precizat primarul Constantin Gherghe.

El este de părere că există ”unele interese locale, întreţinute şi de unele cercuri politice de la nivel naţional”, care doresc îndepărtarea sa din funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, prin ”maşinaţiuni de culise” ale unor persoane ”care vor cu orice preţ să ajungă în fruntea urbei, dar nu în interesul celor mulţi, al cetăţenilor”.

”Nu-mi explic de ce cu atâta înverşunare se încearcă să rămână adevărul acoperit cu minciună. (…) Fără îndoială, nu un comunicat al ANI, ci hotărârile unor instanţe au efect de lege. În consecinţă, nu am fost niciodată incompatibil. Toate procesele ce mi-au fost intentate, inclusiv de ANI, le-am câştigat definitiv şi irevocabil”, a concluzionat primarul Constantin Gherghe. AGERPRES