Primarul municipiului Deva, Florin Oancea (PNL), a anunţat că i-a redat atribuţiile viceprimarului Ovidiu Moş (PSD), însă îşi menţine decizia de a nu mai colabora cu viceprimarul Răzvan Mareş (PSRO) şi că le va propune, încă o dată, consilierilor locali schimbarea acestuia din funcţie.
„Sunt un om consecvent. Ca primar, trebuie să lucrezi în echipă, iar viceprimarii trebuie să facă parte din echipa primarului şi să pună în practică deciziile şi hotărârile Consiliului Local. Am spus de mai multe ori că nu mai am nici măcar 1% încredere în viceprimarul Răzvan Mareş. De aceea, nu mai pot colabora cu el„, a declarat primarul Florin Oancea. El a arătat că îşi menţine decizia de a propune Consiliului Local Deva un proiect de hotărâre prin care viceprimarul Mareş să fie înlocuit din funcţie cu un alt consilier, cu care va putea colabora.
Pe de altă parte, primarul Florin Oancea a menţionat că viceprimarul Ovidiu Moş a primit atribuţii pe linia proiectelor derulate de autoritatea locală cu finanţări de la Guvern sau din fonduri europene. „I-am redat atribuţiile domnului Ovidiu Moş. Formăm o echipă, aşa cum doresc să construiesc o echipă şi cu cei 21 de consilieri locali pentru proiectele care vin în sprijinul cetăţenilor. (…) Nu mă interesează că este de la PSD, UDMR sau PSRO, mă interesează ca proiectele depuse să obţină finanţare. Am trecut peste orgolii şi anumite divergenţe, dacă suntem oameni maturi şi vrem să facem administraţie pe termen lung, trebuie să ne punem la aceeaşi masă”, a explicat Oancea.
Viceprimarii municipiului Deva, Răzvan Mareş (PSRO) şi Ovidiu Moş (PSD), au rămas fără atribuţii pe linie administrativă, după ce proiectele de hotărâre prin care ar fi urmat să fie schimbaţi din funcţii au căzut la vot în cadrul şedinţei din 17 ianuarie. AGERPRES