Primarul Capitalei le-a promis comercianţilor că nu va îngrădi activitatea teraselor din Centrul Istoric

Reprezentanţii comercianţilor s-au arătat interesaţi sâmbătă, în cadrul unei întâlniri cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, de soarta teraselor sezoniere din Centrul Istoric, prilej cu care edilul şef le-a promis că nu va îngrădi activitatea acestora.

La iniţiativa primarului general, Sorin Oprescu, a avut loc, la sediul municipalităţii, o întâlnire cu membrii Asociaţiei Comercianţilor din Centrul Istoric, discuţiile vizând propunerile referitoare la regulamentul de organizare şi funcţionare a teraselor sezoniere, proiect care se află în dezbatere publică.

Cei prezenţi şi-au exprimat preocuparea pentru asigurarea condiţiilor privind stabilitatea şi siguranţa imobilelor în dreptul cărora se amenajează terasele sezoniere de către utilizatorii spaţiilor comerciale şi pentru aspectul teraselor. S-a luat în discuţie posibilitatea de a avea o cromatică uniformă, dar şi tipul de mobilier adecvat, în concordanţă cu specificul zonei, a informat un comunicat al Primăriei Capitalei.

De asemenea, a fost analizată posibilitatea legală de a mări programul de funcţionare a teraselor pe timpul nopţii, faţă de propunerea de regulament, aceasta fiind în discuţie şi urmând a fi analizată şi încadrată în prevederi legale.

“Nu avem de gând să vă îngrădim activitatea, de aceea am propus spre dezbatere acest proiect acum, pe perioada iernii, pentru ca până la primăvară când veţi deschide terasele să cădem la un acord. Vom căuta posibilităţile legale să vă ajut, în continuare. Însă vom face asta cu respectarea legii, în avantajul bucureştenilor, indiferent că sunt consumatori sau localnici. Doresc ca Centrul Istoric să arate ca orice zonă turistică şi de promenadă din centrul unei capitale europene dezvoltate. E bine pentru Bucureşti, pentru turismul de agrement ‘să fie viaţă’ în Centrul Istoric”, a declarat primarul Sorin Oprescu.

În acelaşi timp, edilul-şef a ţinut să sublinieze importanţa distanţei minime de 4 metri între terasele sezoniere în vederea facilitării accesului în timp cât mai scurt al maşinilor de intervenţie în caz de urgenţă. AGERPRES