Primarul Buzaului este acuzat ca a alocat ilegal bani pentru ajutoare de urgenta

Primarul municipiului Buzau, Constantin Boscodeala (foto), este acuzat de Curtea de Conturi Buzau ca a alocat ilegal fonduri pentru a acorda ajutoare de urgenta familiilor dintr-un cartier buzoian, in 2004.
Aceasta situatie apare intr-un raport incheiat recent de Camera de Conturi in care se precizeaza ca, in anul 2004, inainte si dupa alegerile locale, cetatenii din cartierul buzoian Simileasca au beneficiat de ajutoare de urgenta, plata acestor drepturi fiind facuta din fondurile de la alte capitole. Conform legii, ajutoarele respective trebuie acordate in limita fondurilor existente familiilor sau persoanelor care se afla in situatii de necesitate cauzate de calamitati naturale, incendii sau accidente, insa in cartierul Simileasca nu a fost vorba despre astfel de cazuri. Cuantumul ajutoarelor de urgenta acordate se ridica la doua miliarde de lei.

Potrivit directorului Camerei de Conturi Buzau, Mircea Talpan, suma a fost alocata ilegal.