Primarul Brăilei vrea o situaţie cu bătrânii singuri din judeţ care ar putea rămâne înzăpeziţi

simionescu_aurel3.jpgPrimarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu, a cerut miercuri, în şedinţa Colegiului Prefectural, o situaţie cu toţi bătrânii singuri din judeţ care ar putea rămâne înzăpeziţi pe timpul iernii, pentru a şti unde trebuie să dea o mână de ajutor.

“Nu doresc ca o situaţie care s-a întâmplat anul trecut să se întâmple şi în iarna aceasta. Avem în fiecare localitate bătrâni care nu pot să iasă din casă la propriu, pentru că sunt blocaţi din cauza zăpezii. Eu cred că toţi colegii noştri primari ştiu despre ce este vorba. Trebuie să avem o evidenţă a acestora în măsura în care este posibil, pentru că nu este normal să trimitem militari de la Brăila să se ducă la Surdila sau pe nu ştiu pe unde prin judeţ ca să dea zăpada de la 80 de persoane. Eu cred că există suficientă forţă pe plan local pentru astfel de situaţii, când oamenii sunt izolaţi. Dacă se ştie că sunt neputincioşi, să fie ajutaţi şi să le rezolvăm această problemă pe perioada ninsorilor”, a declarat Simionescu.

Acesta a mai spus că ar trebui făcută la nivel judeţean şi chiar naţional o campanie de conştientizare a populaţiei cu privire la riscurile pe care oamenii şi le asumă când pleacă la drum în condiţii de viscol şi banii care se cheltuie pentru scoaterea lor din nămeţi. “Este vorba de persoanele care pleacă pe drumurile ţării, deşi sunt atenţionate, deşi avem cod galben, portocaliu, roşu şi, totuşi, se încăpăţânează să plece. Din cauza asta trebuie să blocăm drumurile cu zeci de poliţişti care să stea zi şi noapte în viscol, pentru că un individ sau doi nu înţeleg că pe vremea aia nu se pleacă la drum. Cred că va trebui să facem o campanie mai mare de conştientizare, pentru că nu-i nimeni dator să cheltuie bani ca să trimitem 50 de jandarmi, care să meargă prin zăpadă ca să găsească doi inşi, care au plecat prin viscol după pâine şi au nimerit pe la bufet, iar după aceea au uitat drumul de întoarcere”, a mai spus Simionescu.

Miercuri a avut loc la Brăila o şedinţă a Colegiului Prefectural care a avut ca temă pregătirile în vederea asigurării utilajelor şi a stocurilor de materiale necesare deszăpezirii drumurilor din municipiu şi din judeţ în iarna 2014-2015. AGERPRES