Propunerea Ministerului Educaţiei de introducere din toamnă a cartelelor magnetice pentru accesul elevilor în şcoli este catalogată de primarul din Brăila, Aurel Simionescu, drept o formulă rigidă de interdicţie, care îşi va găsi replica, având în vedere că elevii sunt extrem de pricepuţi în zona de IT.
”Nu cred că trebuie să mergem pe astfel de formule de interdicţie la modul acesta extrem de rigid. Copilul mai iese, mai intră, are o problemă, trebuie să se ducă la medic. Orice interdicţie naşte replica şi, mai devreme sau mai târziu, copiii care sunt extrem de pricepuţi, mai ales în zona IT, vor găsi replica necesară. Abia când vom introduce sistemul, vom vedea câtă cazuistică există şi câte formule găsim pentru a intra sau pentru a ieşi din unitate”, a declarat, joi, Simionescu.
Primarul a precizat că a avut o discuţie informală referitoare la costurile implementării acestui sistem în şcolile din Brăila cu şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Viorel Botea, în urma căreia a ajuns la concluzia că suma totală care ar trebui investită la nivelul municipiului este de aproximativ 100 mii lei.
”Am avut o discuţie informală cu inspectorul şcolar general, care mi-a spus că sumele pentru implementarea acestui sistem sunt modeste, undeva la 2.000 lei de unitate şcolară, respectiv un miliard lei (n.r. vechi) pe întreg municipiul, ceea ce nu este o cheltuială foarte mare. Problema este că va trebui foarte bine analizată situaţia, pentru că sunt şcoli care au mai multe corpuri de clădire, săli de sport şi alte incinte”, a spus primarul.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin că, prin introducerea cartelelor magnetice în şcoli, elevii vor fi mai protejaţi şi va scădea absenteismul şcolar, deoarece absenţele nu vor mai putea fi atât de uşor motivate. AGERPRES