Primarul Brăilei, Marian Dragomir, a anunţat că a fost emisă autorizaţia de construire pentru prima hală din viitorul Parc Industrial, investiţie care va ajunge la 25 milioane de euro.

„Când visele devin realitate! Parcul industrial de la Brăila – investiţii de 25 milioane de euro. A fost emisă autorizaţia de construire pentru prima hală cu suprafaţa de 10.000 mp. Lucrările vor începe în primavară. Element Industrial a concesionat în septembrie 2020, în Perimetrul 2 al Zonei Libere Brăila (situat între Brăila Mall şi Benzinăria Mall), un teren cu suprafaţa de 11 hectare pentru construirea unui Parc Industrial”, a scris Dragomir pe Facebook.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Element Industrial, proiectul de la Brăila este localizat pe un teren de 11 hectare, situat în Zona Liberă. Compania a planificat dezvoltarea în trei faze a parcului logistic, care va avea o suprafaţă brută totală de 50.000 mp.

„Am primit de curând autorizaţia de construire pentru prima fază, de 10.000 mp, o opţiune excelentă pentru distribuţie, producţie sau logistică, cu acces direct la E584. Brăila are toate avantajele de care o afacere are nevoie: poziţionare în nod rutiero-naval, forţă de muncă, deschiderea dată de podul peste Dunăre şi, nu în ultimul rând, autorităţi locale care fac toate eforturile pentru atragerea investitorilor în zonă”, a declarat Andrei Jerca, managing director Element Industrial.

Potrivit proiectului, conceptul de la Brăila este unul flexibil şi modular, adaptat cererii din zonă. Astfel, unităţile minime închiriabile pornesc de la 850 mp, fiecare fiind deservită de un dock şi un drive-in, o zonă de birouri şi locuri de parcare dedicate. Localizarea la intrarea în oraş, în imediata vecinătate a centurii şi a Brăila Mall, aduce un plus conceptului „in-city”, parcul putând fi atât o opţiune pentru distribuţia regională, cât şi una „last-mile”.

Parcul logistic ELI Park Brăila va fi construit la standarde de clasă A, iar viitorii chiriaşi vor beneficia de specificaţii tehnice precum: înălţime liberă de depozitare de 10,5 m, o uşă de încărcare/descărcare la fiecare 800 mp de hală, spaţii generoase de manevră pentru camioane (35 m truck court) şi locuri numeroase de parcare. Pentru fazele ulterioare sunt vizate şi construcţii personalizate tip built to suit. AGERPRES