portariuc_ovidiu_2013.jpgPrimarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, va fi reprezentantul României la Comitetul European al Regiunilor (CoR), se arată într-un comunicat remis de primar. Potrivit sursei citate, Portariuc a fost numit oficial de către Consiliul Uniunii Europene drept membru titular al CoR, unde va reprezenta Asociaţia Municipiilor din România.

Primarul Botoşaniului a declarat că prioritatea sa în noua poziţie va fi de a promova rolul major pe care îl au municipiile, ca poli de dezvoltare la nivelul regiunilor vizate în strategiile de finanţare ale Uniunii Europene. „Municipiile reprezintă polii de dezvoltare ai unei regiuni. În jurul acestor poli se creează fluxurile de mărfuri, de resurse umane şi financiare, care dinamizează dezvoltarea unei întregi regiuni. Stimularea acestor fluxuri trebuie să devină o prioritate în strategiile de dezvoltare regională ale Uniunii Europene”, a afirmat Portariuc.

CoR s-a înfiinţat în 1994 şi constituie Adunarea reprezentanţilor regionali şi locali din Uniunea Europeană. CoR are 350 de membri, preşedinţi de consilii regionale, primari sau alţi aleşi locali, din cele 28 de state membre ale Uniunii Eruopene. Misiunea CoR este de a implica auorităţile regionale şi locale în procesul decizional european şi de a încuraja astfel o participare mai activă din partea cetăţenilor, prin reprezentanţii aleşi direct de aceştia. CoR propune Comisiei Europene recomandări privind dezvoltarea regională şi participă activ la realizarea legislaţiei comunitare în materie de dezvoltare regională. CoR veghează respectarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii în politicile de dezvoltare ale Uniunii Europene, astfel încât deciziile să fie adoptate şi aplicate la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetăţeni şi care exercită competenţele cele mai adecvate pentru implementarea respectivelor decizii. AGERPRES