Primarul Braşovului, Allen Coliban, a anunţat că vrea să deschidă pentru public porţile Cetăţuii, monument recent reintrat în patrimoniul municipiului, la începutul lunii septembrie, cu prile jul desfăşurării Forumului Oraşelor Verzi.
Edilul a precizat, însă, că, într-o primă fază, va fi vorba doar de o „săptămână a porţilor deschise”, zona perimetrală urmând să fie deschisă numai după finalizarea lucrărilor de punere în siguranţă. În ce priveşte o deschidere totală pentru public, aceasta este programată abia după lucrările de renovare.
Conform explicaţiilor primarului, practic, monumentul, ca obiectiv turistic, ar urma să fie funcţional abia anul viitor, în condiţiile în care lucrările de punere în siguranţă, care vor viza, în principal, acoperişul şi tencuielile, vor fi demarate în a doua parte a lunii septembrie şi abia ulterior va avea loc restaurarea.
„Am început lucrările de pregătire, astfel încât să eliminăm din vegetaţia spontană şi, totodată, am actualizat expertiza pentru punerea în siguranţă. Sunt două etape pe care le avem în vedere: punerea în siguranţă, etapă care ar trebui să dureze câteva luni de zile, şi, totodată, lucrările mai ample de consolidare. Pentru prima etapă, cea de punere în siguranţă avem expertiza actualizată, urmează să avem, luna aceasta, studiile, şi, în luna august, să intrăm în avizarea Ministerului Culturii. Sunt paşi obligatorii, pe care ne propunem să-i facem în cel mai scurt timp cu putinţă, iar în luna septembrie, cu ocazia Forumului Oraşelor Verzi, vrem să avem o primă săptămână a porţilor deschise, astfel încât toţi braşovenii şi turiştii care vizitează Braşovul să se bucure de ceea ce are cetatea de oferit”, a declarat primarul Allen Coliban.
Conform acestuia, deschiderea tuturor spaţiilor se va face după finalizarea proiectului de restaurare, care include o serie de studii, inclusiv cel privind rezistenţa la cutremur, dar şi o analiză a destinaţiei spaţiilor existente.
„Destinaţia fiecărui spaţiu o vom decide tot după ce avem toate expertizele care vor analiza şi partea aceasta, ce poate fi amenajat şi în ce condiţii. În primul rând, Cetăţuia va fi un obiectiv turistic şi un obiectiv care să ofere posibilitatea de recreere şi totodată de organizare de evenimente pentru braşoveni”, a precizat primarul Allen Coliban. AGERPRES