Primăriile din judeţul Satu Mare înregistrează plăţi restante în valoare de peste 9 milioane lei, din care peste 7 milioane reprezintă sume „fără angajamente legale”.

Şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Satu Mare, Ioan Mircea Ardelean, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că vor fi făcute publice execuţiile bugetare ale unităţilor administrativ teritoriale, precum şi datoriile mai mari de 90 de zile. Potrivit centralizării, primăriile din judeţ au sume restante în valoare de 9,3 milioane lei, din care 7,3 sunt „fără angajamente legale”. „Este foarte îngrijorător ce se întâmplă, se angajează la cheltuieli fără acoperire. Nu este bine să se procedeze aşa”, a spus Ardelean.

Printre administraţiile locale cu restanţele cele mai mari se află Primăria Călineşti Oaş – 706.000 lei din care 550.000 fără angajamente legale, Primăria Certeze – cu plăţi restante fără angajamente în valoare de 448.000, Primăria Crucişor cu 290.000 lei, Oraşu Nou cu 353.000 lei, Târşolţ – 284.000 lei şi Agriş – 64.000 lei. Restanţele reprezintă diferite lucrări angajate de edili fără a avea sumele necesare în conturi. AGERPRES