Consiliul Judeţean Olt a alocat joi suma de trei milioane lei pentru 105 din cele 112 primării din judeţ, astfel încât acestea să poată plăti asistenţii persoanelor cu handicap grav şi indemnizaţiile persoanelor cu handicap grav.

Banii alocaţi joi de CJ Olt primăriilor provin din fondul de rezervă bugetară al instituţiei şi, în hotărârea adoptată de consilierii judeţeni, se arată că, din analiza execuţiei bugetare la data de 31 octombrie, s-a constat că la nivelul localităţilor sunt insuficiente fondurile pentru asigurarea finanţării drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav şi a indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav. Un număr de 98 de comune, oraşele şi municipiile Caracal şi Slatina au primit sume între 25.000 lei şi 65.000 lei.

CJ Olt a alocat joi, tot din fondul de rezervă, bani pentru cofinanţarea unor proiecte de infrastructură aflate în derulare în şase comune din judeţ. Este vorba de suma de 500.000 lei, ce a fost alocată comunelor Văleni, Dobrun, Ipoteşti, Vlădila, Vâlcele şi Bobiceşti, localităţi ce aveau nevoie de bani pentru a asigura cofinanţarea unor proiecte privind reabilitări de şcoli, grădiniţe, alimentare cu apă şi drumuri. AGERPRES