Primarii localităţilor din judeţul Arad au fost prezenţi, joi, la o întâlnire cu reprezentanţii prefecturii şi cu cei ai instituţiilor publice deconcentrate din teritoriu.

“Întâlnirea la care Prefectura a fost reprezentată de subprefecţii Radu Stoian şi Levente Horvath a fost convocată ca urmare a hotărârii guvernului de a utiliza instrumentul garanţiilor guvernamentale pentru cofinanţarea proiectelor realizate din fonduri europene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii judeţului Arad, Ramona Creţu.

Potrivit acesteia, Guvernul a şi emis la începutul acestei săptămâni o ordonanţă de urgenţă privind aprobarea Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene. “Cu acest prilej, primarii au fost informaţi că proiectele pentru care se acordă aceste garanţii guvernamentale sunt cele din domeniile infrastructurii rutiere, infrastructurii din domeniul energiei, infrastructurii de alimentare cu apă, canalizare şi tratarea apelor uzate, infrastructurii pentru managementul deşeurilor, infrastructurii destinate educaţiei şi cercetării-dezvoltării, infrastructurii în domeniul sănătăţii şi a asistenţei sociale”, a precizat Ramona Creţu.

Pe ordinea de zi a discuţiilor au mai figurat dezbaterea Ordonanţei de Urgenţă nr.13/2010 privind reglementarea stimulării creării de noi locuri de muncă şi diminuării şomajului în anul 2010, precum şi o informare cu privire la Programul destinat construirii de locuinţe pentru specialişti în mediul rural, gestionat de către Ministerul Dezvoltare Regionale şi Turismului. AGERPRES