Primăria Vaslui vrea să finalizeze anul acesta Planul Integrat de Dezvoltare Urbană

paval_vasile.jpgPrimarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că anul acesta municipalitatea va face eforturi pentru finalizarea Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU).

Potrivit acestuia, după ce în ultima şedinţă a Consiliului Local a fost aprobat bugetul, Primăria Vaslui este gata să înceapă lucrările privind refacerea infrastructurii. “2015 va fi un an de vârf pentru investiţii, în care municipiul Vaslui trebuie să încheie câteva proiecte foarte importante. PIDU va trebui încheiat în decembrie, pentru că avem în continuare nevoie de bani europeni şi trebuie să fim serioşi şi să ne respectăm termenii contractuali”, a declarat primarul Vasile Pavăl.

Primăria va termina în cadrul acestui program lucrările de punere în funcţiune a reţelei de troleibuze dar şi modernizarea unor străzi. Pe lângă lucrările realizate cu fonduri europene, Primăria va executa şi o serie de proiecte finanţate cu fonduri proprii, printre care reabilitarea unor cartiere, amenajarea unei piste pentru role, construcţia de locuinţe sociale, lucrări în Parcul Copou, modernizarea Mausoleului “Peneş Curcanul” din Cimitirul “Eternitatea” sau punerea în funcţiune a ansamblului istoric Curţile Domneşti de la Biserica “Sf. Ioan”. De asemenea, vor fi continuate lucrările la proiectul privind sistemul de apă şi canalizare. AGERPRES