Primăria Vaslui a redus, din cauza fondurilor insuficiente, cu 50 la sută cheltuielile la benzină faţă de cota prevăzută de lege şi cu 30 la sută la materialele igienico-sanitare şi consumabile. De asemenea, orice cumpărături, indiferent de volumul acestora, se vor face doar cu acordul primarului.
Primarul Vasluiului, Vasile Pavăl, a declarat luni, că nici unul dintre cele cinci autoturisme ale instituţiei nu mai pleacă din parcare dacă şi-a depăşit cota lunară de 200 de litri de benzină.
”Dacă s-a consumat cota de combustibil, mergem pe teren pe jos. Astea sunt condiţiile, trebuie să ne adaptăm la vremurile de criză. Eu nu am de unde să le dau bani mai mulţi pentru benzină. Toate lumea are ordin clar, dacă s-a consumat cota de 200 de litri se merge pe jos. În prezent, avem cel mai mic consum de benzină din istoria instituţiei”, a spus Vasile Pavăl. În fiecare lună, Primăria Vaslui cheltuie pentru benzină aproximativ 4.500 de lei iar pentru consumabile – 6.000 de lei. AGERPRES