reabilitare1.jpgPrimăria municipiului Tulcea a acţionat în instanţă unul din constructorii care au câştigat licitaţiile pentru izolarea termică a unor clădiri, acesta dând în judecată la rândul său instituţia publică din cauză că nu a primit sumele stipulate în contract.

Viceprimarul George Blejan a afirmat, joi, în timpul şedinţei Consiliului local al municipiului, că societatea Periclestar SRL a acţionat în instanţă municipalitatea din cauză că asociaţiile de proprietari care aveau obligaţia să achite 20% din contravaloarea lucrărilor de izolare termică a blocurilor nu şi-au onorat obligaţiile.

‘Culmea este faptul că persoanele care au plătit integral sumele stau în apartamentele în care se semnalează infiltraţii, din cauza lucrărilor de hidroizolare realizate necorespunzător. În timpul recepţiei lucrărilor, nu s-au sesizat probleme, ele apărând ulterior. Noi am transmis semnalele primite din partea proprietarilor, însă constructorul a refuzat să execute lucrările de reparaţie’, a declarat pentru AGERPRES viceprimarul George Blejan.

Probleme din cauza lucrărilor necorespunzătoare de izolare termică au apărut în apartamentele de la ultimele nivele ale unui număr de trei blocuri, existând posibilitatea ca garanţia depusă de constructor înainte de demararea lucrărilor să fie reţinută de autoritatea publică.

‘Probabil că vom parcurge toate etapele şi vom ajunge să-i luăm garanţia, tot în instanţă’, a menţionat viceprimarul George Blejan.

De altfel, lucrările de izolare termică a tuturor celor 10 blocuri din municipiul Tulcea se află în garanţie timp de 2 ani de la finalizare, 50% din valoarea lucrărilor fiind suportată de la bugetul de stat, 30% – de la bugetul local, iar 20% – din sumele proprii ale asociaţiilor de proprietari. AGERPRES