Municipalitatea timişoreană va lansa un concurs de soluţii pentru construirea unui pasaj pietonal pe sub Spitalul Militar, care să facă legătura între Piaţa 700, ce va fi reconfigurată total, şi actuala pietonală Mărăşeşti.

„Cred că ideea de a asigura o legătură pe sub Spitalul Militar cu zona Cetate este foarte bună. Voi cere arhitecţilor care vor termina concursul de soluţii pentru Piaţa 700 să prindă şi această idee, pentru că intenţionez să transformăm şi strada Sfântul Ioan în pietonală, ea urmând să fie circulată doar de mijloacele de transport în comun”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Edilul a subliniat că proiectul va demara după terminarea pasajului Solventul, din partea de sud-vest a oraşului, iar traficul în zona centrală va fi mult mai lejer, până atunci urmând să se construiască şi noi poduri peste Bega.

Pe de altă parte, Nicolae Robu a anunţat că va demara în curând un concurs de soluţii pentru valorificarea Pieţei 700, care va trebui să fie o emblemă pentru oraş şi să aibă o parcare supraetajată. „Este o viziune (…) ce pleacă de la ceea ce în urmă cu peste zece ani a fost gândit ca dezvoltare urbană pentru zona respectivă. Cred că acolo trebuie să se construiască ceva reprezentativ şi să se păstreze piaţa la demisol-parter. Mai sus, vom vedea ce spun arhitecţii că ar putea să se facă. Dar nu e în regulă să îţi rămână un teren atât de valoros doar cu o simplă piaţă cum este acum”, a explicat Robu. AGERPRES