florea_dorin_mare.jpgPrimarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a afirmat, marţi, că municipalitatea plăteşte o chirie lunară de peste 60.000 de lei pentru cele patru şcoli retrocedate şi că toate sunt într-o stare avansată de degradare.

“Şcolile unde Primăria este proprietar sunt în stare perfectă, le-am pus termopane anul trecut, panouri solare. Ca dotări, suntem de departe pe locul I pe ţară, pentru că ne-a preocupat acest aspect. Pe de altă parte, în ce priveşte imobilele retrocedate, nu putem face investiţii, noi nefiind proprietari. Le-am oferit proprietarilor mai multe variante – privind schimbul unor clădiri sau cumpărarea clădirilor retrocedate de către municipalitate, dar n-am avut succes. Dacă am avea posibilitatea să le reabilităm, ar fi nevoie de chiria pe 20 de ani”, a declarat presei Dorin Florea.

Primarul s-a referit la clădirile care adăpostesc Liceul “Bolyai Farkas”, care aparţine Eparhiei Reformate din Ardeal, Liceul de Artă retrocedat Parohiei Romano-Catolice din Târgu Mureş, Colegiul Naţional Unirea – Fundaţia Statusul Romano-Catolic Cluj-Napoca şi Gimnaziul Europa, retrocedat comunităţii evreieşti prin Fundaţia ”Caritatea” Bucureşti.
Florea a precizat că întrucât municipalitatea nu are posibilitatea de a executa lucrări de reparaţii capitale la imobilele amintite, nefiind proprietară, nu renunţă la ideea construirii unui campus în care să înveţe elevii din toate aceste unităţi de învăţământ.AGERPRES