Primăria municipiului Târgu-Jiu a realizat lista principalelor investiţii pentru anul 2011, majoritatea fiind bazate pe fonduri europene la care instituţia este cofinanţator. Şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Raul Chiriac, a prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă, obiectivele care vor fi continuate sau demarate pe parcursul acestui an, cele mai multe fiind legate de dezvoltarea infrastructurii.

Acesta a menţionat că vor fi realizate lucrări de modernizare şi înlocuire la reţelele de canalizare menajeră din mai multe multe cartiere ale municipiului, dar şi în infrastructura străzilor, urmând să fie reabilitate atât artere principale, cât şi străzile de exterior ale oraşului.

„Prin asigurarea cofinanţării pe Legea 114, în acest an vom demara construcţia în zona Narciselor a două blocuri de locuinţe sociale, dar le vom finaliza şi pe cele din zona Ciocârlău, începute în 2010. De asemenea, pe Insuliţa de pe Jiu vom construi un parc ce va cuprinde şi o zonă sportivă, lucrările urmând să fie finalizate în toamnă. Şi zona de sud a municipiului, şi cea din Debarcader vor beneficia de parcuri noi şi spaţii verzi, valoarea totală a lucrărilor fiind de circa 1,6 milioane lei, din care contribuţia de la bugetul local va fi de 10%”, a precizat Raul Chiriac.


El a adăugat că tot în 2011 Primăria are în plan şi construcţia a două grădiniţe cu program prelungit, una în zona Narciselor şi cealaltă în Debarcader, dar şi lucrări de extindere şi modernizare la alte trei grădiniţe, la care municipalitatea va contribui cu circa 500.000 lei. Reprezentantul Primăriei Târgu-Jiu a mai menţionat că o altă investiţie planificată de municipalitate o reprezintă înlocuirea sistemelor clasice de încălzire pentru şase unităţi de învăţământ din oraş, dosarele urmând să fie depuse săptămâna viitoare. În 2010, Primăria Târgu-Jiu a realizat opt astfel de investiţi în mai multe şcoli şi unităţi din municipiu. AGERPRES