primarie tg-jiu.jpgPrimăria municipiului Târgu-Jiu va organiza, în data de 4 octombrie, cea de-a doua ediţie a Festivalului Toamnei, eveniment în cadrul căruia vor fi oferite spre degustare peste o mie de căni cu must persoanelor participante, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Adrian Tudor.

Potrivit sursei citate, festivalul va cuprinde expoziţii de legume, flori, fructe, utilaje agricole şi demonstraţii ale producătorilor specializaţi în realizarea vinului. De asemenea, vor fi prezenţi târgoveţi, meşteri în lemn şi olari şi vor fi susţinute spectacole de muzică populară de către artiştii Ansamblului „Doina Gorjului” şi ai mai multor tarafuri.

„În prima parte a zilei, în Piaţa Centrală, vor avea loc expoziţii de produse şi de utilaje agricole, demonstraţii realizate de către producătorii specializaţi în realizarea vinului prin tescuire, scoaterea vinului cu tâlvul, olărit şi încondeiat vase, împletirea coşurilor, cotăriţelor, împletirea funiilor de ceapă şi usturoi, obţinerea untului cu ajutorul putineiului. Va avea loc premierea celui mai frumos stand amenajat, iar în cea de-a doua parte a zilei, în centrul municipiului va fi Piaţa ţărănească – expunere de produse tradiţionale. Se vor organiza mustării rustice în 2 locaţii, fiecare mustărie va avea un taraf care va cânta în locaţia respectivă. De jur-împrejurul acestora, personaje îmbrăcate în costume populare vor împărţi, din coşuri de nuiele, mere, pere, nuci şi vor crea atmosferă pe muzica tarafului. În mustării, se va servi mustul în căni de pământ şi va avea loc şi o expoziţie organizată de Muzeul Judeţean cu utilaje, teascuri, unelte, butoaie şi alte obiecte vechi folosite la producerea vinului”, a spus Adrian Tudor.
El a mai menţionat că valoarea fondurilor alocate pentru desfăşurarea festivalului este de circa 15.000 lei, bani proveniţi din bugetul local. AGERPRES