Primăria stațiunii balneoclimaterice Sângeorz-Băi din județul Bistrița-Năsăud intenționează să aplice supraimpozite de până la 500% pentru proprietarii clădirilor neîngrijite, fiind vizate în special imobilele din zona centrală, frecventată de turiști, potrivit unui anunț publicat pe site-ul instituției. Proiectul de hotărâre va fi promovat în cadrul ședinței de consiliu local din luna iulie, cei care doresc să facă observații pe marginea acestuia putând să le depună până în data de 10 iulie.

Potrivit administrației din Sângeorz-Băi, acest proiect vizează și terenurile care nu sunt lucrate mai mult de doi ani.

„Obiectul proiectului de hotărâre este elaborarea cadrului legal local privind condițiile de impunere a supraimpozitării pe clădirile și terenurile neîngrjite de pe raza orașului Sângeorz-Băi, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că, pentru clădirile și terenurile neîngrijite, nivelul impozitului datorat pentru acestea poate fi majorat cu până la 500%”, se arată în expunerea de motive semnată de primarul Traian Ogâgău.

Dacă acest proiect va fi votat de consiliul local, o comisie a primăriei se va deplasa în teren și va analiza toate clădirile și terenurile și, în funcție de problemele constatate, acestea vor primi un anumit punctaj, pe baza căruia se vor calcula viitoarele impozite.

Proprietarii clădirilor degradate vor primi o notificare și vor avea la dispoziție șase luni pentru a remedia disfuncționalitățile semnalate, în caz contrar, începând cu anul 2018, vor plăti impozite pe proprietate majorate între 100% și 500%.

Administrația stațiunii Sângeorz-Băi speră ca, în acest mod, să pună în siguranță domeniul public, să gestioneze mai bine patrimoniul construit și, în cele din urmă, să crească atractivitatea turistică a zonei.

Stațiunea balneoclimaterică Sângeorz-Băi este situată în partea de nord-est a județului Bistrița-Năsăud, la poalele Munților Rodnei, fiind străbătută de râul Someșul Mare. A devenit cunoscută pentru izvoarele sale de apă minerală, indicate în tratarea bolilor digestive și reumatismale. AGERPRES