Primăria Sfântu Gheorghe a cheltuit peste un milion de lei pentru combaterea pandemiei

Primăria Sfântu Gheorghe a cheltuit peste un milion de lei din bugetul local pentru combaterea pandemiei, a declarat primarul municipiului, Antal Arpad.

“Noi am alocat o sumă de 2,8 milioane de lei pentru a limita efectele pandemiei, pentru a combate această epidemie şi pot să vă spun că, până acum, am cheltuit undeva la 50-55% din această sumă”, a precizat primarul Antal Arpad.

Antal Arpad a adăugat că veniturile la bugetul local din această perioadă au fost peste aşteptări, iar în acest context a amintit că autorităţile locale se gândesc la o serie de măsuri de sprijinire a firmelor şi persoanelor afectate de pandemie.

“Am calcule făcute şi chiar luni a intrat impozitul pe venitul global aferent lunii aprilie şi pot să vă spun că cifrele sunt mai bune decât estimările. Ştiţi că eu atunci când vorbim de bugete întotdeauna fac estimări realiste spre pesimiste, pentru ca după aceea realitatea să fie mai pozitivă, dar şi în acest caz pot să vă spun că veniturile au fost destul de ok şi, evident, va depinde de lunile care urmează să vedem ce se va întâmpla pe bugetul global al municipiului Sfântu Gheorghe. Oricum, vom avea săptămâni în care va trebui să găsim soluţii, dar şi aici aşteptăm să vedem soluţiile finale de la Bucureşti, ca să vedem care sunt acele măsuri complementare pe care va trebui să le luăm la nivelul autorităţilor locale pentru a veni în sprijinul oamenilor de afaceri, a persoanelor sau familiilor care au ajuns sau vor putea ajunge dificultate”, a mai spus primarul Antal Arpad.

O parte din suma de 2,8 milioane de lei a fost economisită în urma anulării unor evenimente publice, cum ar fi Zilele oraşului, şi a fost folosită pentru achiziţionarea de teste pentru depistarea COVID, precum şi pentru materiale sanitare şi dezinfectanţi. AGERPRES