Primăria sectorului 3 a primit de la Guvern de 55 de ori mai mulţi bani decât Primăria sectorului 2 şi de aproximativ trei ori mai mult decât Primăria sectorului 5, în perioada 2012-2016, este una dintre concluziile unui raport lansat de Expert Forum.

„În primul rând, Primăria sectorului 1 nu a luat niciun ban în toţi cei patru ani. Primăria sectorului 3, care este a doua ca mărime a bugetului, a luat de 55 de ori mai mult decât Primăria sectorului 2 şi de vreo trei ori mai mult decât Primăria sectorului 5, care are cel mai mig buget şi e cel mai sărac din tot Bucureştiul. Credem că acesta este un factor care arată un oarecare clientelism, pentru că practic cei din sectorul 3 au avut aproape 200 de lei/cap de locuitor, iar cei din sectorul 2 au avut 3,6 lei/cap de locuitor”, a spus Septimius Pârvu, realizator al studiului „Clientelismul politic 2012-2016”.

Conform raportului, în termeni de sume pe cap de locuitor primite, din primele zece judeţe şapte au fost conduse de preşedinţi de CJ de la PSD şi trei de membri PNL. Judeţul care a primit cei mai mulţi bani este Giurgiu, fiind urmat de Vâlcea, Tulcea şi Bistriţa Năsăud. Printre ultimele judeţe se numără cinci conduse de preşedinţi de CJ de la PSD şi cinci de la PNL/PDL. Judeţele care au primit cei mai puţini bani au fost Cluj, Dolj, Braşov, Alba şi Mureş.

De asemenea, şapte dintre primele zece municipii ca sume pe cap de locuitor sunt conduse de primari de la PSD, iar două de la UDMR. Comuna cu cele mai multe fonduri pe cap de locuitor este Voineasa (Vâlcea), condusă de primar PNL. Raportul între Voineasa şi Telega (ultima comună) este de 1/42.413.

„Dacă ne uităm transversal la comune, judeţe, municipii, în prima jumătate, de regulă, sunt mai multe conduse de PSD. Este adevărat, PSD a avut mai mulţi primari decât celelalte partide, dar din raport reiese că pe ultimele locuri apar mereu UDMR şi PDL”, a spus Pârvu.
Preşedintele Expert Forum, Sorin Ioniţă, a apreciat că actualul sistem nu încurajează performanţa primarilor, deoarece procesul bugetar nu are legătură cu proiectele bine întocmite. „Banul imprevizibil, care se dă de pe azi pe mâine, despre care nu eşti sigur că vine, iar când vine trebuie să îl cheltui repede, anul acela, pentru că altfel îl pierzi, este un ban prost folosit, prin definiţie. Acelaşi ban, dacă vine pe un plan şi este previzibil… de acolo începe jocul. Dacă eşti un primar onest faci un plan bun şi îl foloseşti bine. Dacă vrei să furi, furi şi atunci te prinde DNA”, a declarat el.
La rândul său, Laura Ştefan a atras atenţia asupra faptului că în anii electorali „au existat mereu acelaşi tip de alocări bugetare”, indiferent de partid. „Primarii (…) ca să se aleagă trebuie să facă ceva în comunitatea lor. Cum nu au bani din surse proprii, pentru investiţii majore, stau cu mâna întinsă pentru banii aceştia. Şi prestează servicii politice, dacă i-au primit. Dacă nu spargem acest cerc vicios al alocărilor bugetare şi al schimbării regulilor jocului în momentul în care jocul este în toi, cum ar fi ‘Ordonanţa Dragnea’, vom vedea şi peste patru ani exact aceeaşi imagine catastrofică”, a spus ea. AGERPRES