Consiliul Local al Sectorului 2 a adoptat un proiect privind amenajarea a 20 de staţii de încărcare pentru autovehiculele electrice până la sfârşitul anului viitor.
Conform notei de fundamentare a hotărârii, Primăria Sectorului 2 preconizează încheierea unui protocol de colaborare cu societatea Enel X Mobility Romania SRL, care doreşte să amplaseze în parcările publice agreate 20 de staţii de încărcare pentru autoturisme electrice până la finalul anului 2022. Staţiile, dotările specifice funcţionării acestora, avizele, acordurile necesare şi mentenanţa pe durata de viaţă a acestora vor fi asigurate de către societate, iar prin implementarea proiectului nu se vor diminua spaţiile verzi şi nu se vor defrişa arbori.
Primăria Sectorului 2 nu va contribui cu nicio sumă de bani. În parcările publice şi de reşedinţă din sector nu există staţii de încărcare pentru autoturismele electrice.
Asigurarea infrastructurii destinate încărcării autovehiculelor electrice va contribui la dezvoltarea conceptului de transport nepoluant şi reducerea emisiilor de dioxid de carbon din atmosferă, se arată în document. AGERPRES