Primăria Roman este interesată de terenurile Armatei

Conducerea Primăriei municipiului Roman a purtat o serie de discuţii cu reprezentanţii Garnizoanei Roman, cu scopul de a găsi soluţii prin care terenurile Armatei să fie preluate de municipalitate.

Mai întâi, autorităţile locale vor să să-şi facă o imagine de ansamblu asupra zonelor ce nu mai sunt de folos Armatei pentru ca mai apoi, în funcţie de rezultatul discuţiilor, să solicite emiterea unei hotărâri de guvern prin care terenurile armatei să fie cedate municipalităţii.

“Am făcut o adresă către Consiliul Judeţean pentru a se face o analiză la nivelul instituţiilor militare şi ale autorităţile statutului. Vrem să ştim dacă există posibilitatea de a prelua la administraţia publică locală anumite terenuri sau clădiri. Noi suntem interesaţi de toate dar se pare că unităţile din Roman au fost declarate unităţi operative. Acestea adună bateriile, echipamentele militare de pe cuprinsul întregii Moldove, existând aici un centru zonal operaţional. În funcţie de deschiderea MAPN spre dezvoltarea acestor unităţi militare vom putea acţiona şi noi pe viitor. De asemenea, sunt şi informaţii secrete ale armatei cu privire la strategia pe care o urmează în perioada următoare şi de aceea am făcut o solicitare pentru a şti dacă este posibil a se iniţia o hotărâre de guvern, prin intermediul Consiliului Judeţean şi Prefecturii Neamţ”, a declarat primarul Laurenţiu Leoreanu.

Terenurile şi clădirile Armatei sunt vizate de autorităţi în special datorită valorii patrimoniului, unele din zonele cu terenuri putând fi transformate în cartiere rezidenţiale.