Municipalitatea râmniceană a anunţat că a pregătit documentaţia necesară accesării de fonduri europene prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru reabilitarea termică a 49 de blocuri de locuinţe din oraş.
„Încă de la lansarea în dezbatere publică, în 4 februarie 2022, a Ghidurilor specifice – Condiţii de accesare a fondurilor europene în cadrul Planului Naţional Redresare şi Rezilienţă, Componenta 5 – Valul Renovării, UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea a demarat acţiuni de pregătire a documentaţiilor necesare depunerii cererilor de finanţare, astfel încât în data de 04.03.2022 au fost încheiate contractele nr. 9749, respectiv nr. 9751 de servicii de elaborare studii de specialitate – expertiză tehnică şi audit energetic pentru 20 de blocuri de locuinţe, iar în data de 07.03.2022 a fost încheiat contractul de servicii de proiectare – actualizare documentaţii pentru Lucrări de intervenţie în vederea creşterii performanţei energetice pentru alte 29 de blocuri de locuinţe”, a precizat primarul Râmnicului, Mircia Gutău.
Edilul şef al municipiului reşedinţă a menţionat că în funcţie de lucrările care se vor face pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor, finanţarea acestor proiecte prin PNRR este de 100%.
„Trebuie subliniat faptul că în conformitate cu prevederile ghidurilor menţionate, fiecare judeţ are alocată o sumă pentru lucrările de creştere a performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, astfel că numărul de blocuri pentru care pot fi depuse proiecte va fi limitat în vederea încadrării în alocarea financiară repartizată. Prin intermediul acestor operaţiuni vor fi sprijinite activităţi/acţiuni specifice realizării de investiţii pentru creşterea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale multifamiliale în vederea asigurării reducerii consumului de energie primară cu cel puţin 30% (renovare moderată) şi cu cel puţin 60% (renovare aprofundată). Rata de finanţare acordată prin PNRR pentru aceste proiecte este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA, însă orice altă cheltuială în afara valorii eligibile a proiectului va fi suportată de către beneficiar”, a mai spus primarul Gutău.
În PNRR, pentru renovarea imobilelor în scopul creşterii eficienţei enegetice şi a rezistenţei la cutremure sunt prevăzute fonduri care înseamnă 2,2 miliarde de euro, din care 1,17 miliarde de euro sunt pentru clădirile publice, iar restul pentru blocurile de locuinţe. AGERPRES