Primăria Oraviţa va derula trei proiecte cu finanţare europeană, în valoare de aproape şase milioane euro

Primăria oraşului Oraviţa a semnat, în acest an, trei contracte, pe două surse de finanţare diferite, pentru perioada 2014 – 2020, valoarea totală a acestora fiind de aproape şase milioane euro.

Am semnat trei proiecte, din care două prin Programul Operaţional Regional, iar unul pe Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră. Ne bucurăm că am reuşit acest lucru, mai ales că toate proiectele privesc obiective importante din oraşul nostru. Sperăm să reuşim să le ducem pe toate, cu bine, până la capăt. Sunt sume importante, valoarea celor trei proiecte fiind de aproape şase milioane euro“, a declarat Cristina Zainea, purtător de cuvânt al Primăriei Oraviţa.

Primul dintre aceste proiecte se referă la lucrările de restaurare, conservare şi dotare la Teatrul Mihai Eminescu, clădire monument istoric, şi amenajare peisagistică a parcului adiacent. Lucrările vor fi realizate pe Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 5, care se referă la îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. Proiectul are o valoare totală de peste 9,5 milioane lei (aproximativ 2 milioane de euro). Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea atractivităţii turistice a oraşului, prin restaurarea şi valorificarea durabilă a celui mai vechi teatru din ţară, obiectiv de patrimoniu de Clasă A.

Cel de-al doilea proiect prevede înfiinţarea Muzeului de istorie a culturii Văii Caraşului, care se va implementa prin POR 2014 – 2020, pe prioritatea de investiţii 5.1.

“Practic, este vorba de fostul sediu al Primăriei Oraviţa, un monument istoric ce a avut de suferit de-a lungul timpului. În acest fel, ne-am dorit să punem în valoare zona istorică a oraşului nostru şi prin acest obiectiv”, a precizat Cristina Zainea.

Valoarea proiectului se ridică la 5,5 milioane lei (peste 1 milion de euro) şi se va implementa până în luna februarie 2019.

Cel de-al treilea proiect se va derula prin Programul de colaborare transfrontalieră România – Serbia, având ca parteneri localitatea Biserica Albă, din ţara vecină, şi are ca şi obiectiv reabilitarea Pieţei Agroalimentare din Oraviţa.

“În acest caz, valoarea investiţiei va fi de peste 2,5 milioane euro, iar rezultatele pe care le aşteptăm se referă la creşterea calităţii comerţului, dar şi a nivelului de trai al cetăţenilor oraşului nostru, având în vedere că acest loc este un pol comercial important al zonei. Concret, aici va fi ridicată o construcţie din sticlă şi metal pe două etaje, care va respecta toate regulile în ceea ce priveşte comerţul”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Oraviţa. AGERPRES