Primăria Oradea nu poate monta dispozitive cu soluţii dezinfectante din cauza lipsei de stocuri

Primăria Oradea a anunţat că din 6 aprilie va începe dezinfecţia scărilor de bloc din Oradea, dar montarea de dispozitive cu soluţii dezinfectante nu se poate realiza din cauza lipsei de stocuri.

În comunicatul remis se arată că, în urma emiterii Ordonanţei Militare nr. 4 din 29 martie 2020 şi în conformitate cu prevederile Ordinului ANRSC 82/2015, Primăria Oradea, prin firma SC Coral Impex Srl, deţinătoarea contractului de achiziţie publică pentru realizarea dezinsecţiei, deratizării şi dezinfecţiei de pe raza municipiului Oradea, va asigura, începând cu data de 6 aprilie 2020, dezinfecţia celor aproximativ 2.600 de scări de bloc din Oradea. Procedura de dezinfecţie va dura aproximativ 14 zile, prima etapă, dintr-un număr de trei etape preconizate, celelalte două etape de dezinfecţie urmând să se realizeze în funcţie de necesităţi.  Costul pentru dezinfecţia unei scări de bloc cu patru etaje va fi de aproximativ 42 de lei, cu TVA inclus.

“În ceea ce priveşte montarea de dispozitive cu soluţii dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuinţe, conform aceleiaşi ordonanţe militare, Primăria Oradea a solicitat firmelor autorizate necesarul de aparate, dar, până în prezent, din lipsă de stocuri, nu suntem în măsură să asigurăm acest necesar”, se mai precizează în comunicat. AGERPRES