Oradea este singura administraţie locală din ţară care mai construieşte linii de tramvai, în perspectiva extinderii acestui serviciu de transport public de la 38 de kilometri în prezent la aproape 70 de kilometri, a declarat directorul tehnic al SC Oradea Transport Local S.A., Adrian Revnic.

„Avem în lucru 3,8 kilometri de linie de tramvai, cale dublă, care se finalizează în cursul anului 2021. În anumite oraşe din România se vehiculează în permanenţă ideea achiziţiei de autobuze electrice. Oradea beneficiază în prezent de 38 de kilometri de linie de tramvai şi având în vedere că transportul public electric este mai ieftin decât transportul convenţional, noi, administraţia orădeană considerăm de cuviinţă că este util să dezvoltăm reţeaua de tramvaie a oraşului. Cu atât mai mult cu cât Oradea avea cândva 70 de kilometri de linii de tramvai. Încercăm să revenim încet, încet la această situaţie astfel încât locuitorii oraşului să beneficieze mai mult de aceste servicii de transport în comun. De ce tramvai? Pentru că un tramvai are o lungime de 28 de metri, faţă de un autobuz de 14 sau 18 metri, capacitatea de transport fiind dublă sau triplă”, a declarat Adrian Revnic.

Potrivit prezentării unui raport al activităţii acestei societăţi (având ca acţionar unic Consiliul local al municipiului Oradea) pe anul 2020, directorul general OTL, Viorel Pop a precizat că noua linie de tramvai, construită din fonduri europene, este realizată în procent de 60%, fiind un obiectiv la care s-a lucrat intens în anul 2020.

Lucrările de amenajare a celor 3,8 kilometri de linie dublă de tramvai înierbată, care va lega cartierele Ioşia şi Cantemir de-a lungul pârâului Peţa, sunt realizate de o asociere din care fac parte firmele Mari-Vila, Abed Nego şi Aquacons pentru suma de 69 milioane de lei. Noua linie va fi inaugurată pe 12 Octombrie, de Ziua oraşului Oradea.

Directorul Viorel Pop a precizat că există discuţii cu Primăria comunei Borş, pentru a realiza, în viitor, o linie de tramvai care să deservească atât comuna cât şi Parcurile industriale din zonă.

Comparativ, orădenii circulă în proporţie de 60% pe tramvaie şi doar 40% pe autobuze. În ce priveşte tramvaiele, OTL dispune de zece tramvaie Siemens (cum se regăsesc şi în Viena), 30 tramvaie Tatra KT4, 5 tramvaie Tatra T4D cu remorcă şi 10, deocamdată, tramvaie Astra Impero, din cele 20 contractate, urmând să sosească alte zece în cursul anului, plus alte zece tramvaie Astra care vor mai fi comandate fabricii din Arad.

„Cu acestea, noi zicem că transportul electric din Oradea va fi asigurat pe următori 25 de ani”, a subliniat Pop.

Dotarea OTL a crescut anul trecut şi la capitolul autobuze, fiind achiziţionate şase autobuze Euro 6, pe program Ro-Hu şi alte cinci autobuze hibrid. Parcul auto cuprinde 120 de autobuze. OTL a mai realizat, în 2020, o spălătorie pentru autobuze şi au cumpărat 20 de trotinete electrice pentru care se amenajează, în oraş, patru locaţii de închiriere. OTL a mai înfiinţat şi o nouă linie de autobuz în

Oradea şi a intrat pe o nouă rută, către localitatea Hidişel din Zona metropolitană.

Potrivit directorului economic Romeo Nica, din cauza pandemiei, s-a înregistrat o scădere a încasărilor directe (vânzări din chioşcuri) de circa 9 milioane de lei, adică 18% din cifra de afaceri din 2019.

„Acest recul al încasărilor a fost simţit în toată ţara, dar sperăm ca în anul 2021, cel puţin în semestrul doi, să ne revenim la încasări. Ca măsuri proactive, noi am distribuit în 2020 un număr de 27.000 de carduri de călătorie pentru toţi elevii orădeni, din clasa zero până în clasa a XII-a. Elevii au beneficiat de legislaţia în vigoare şi după datele noastre, o mare dintre ei le-au şi folosit. La începutul anului am implementat plata online a abonamentului de călătorie, de pe site-ul otl.ro. Această plată online am început să o implementăm cu gândul al următorul pas, din anul 2021, în primul semestru, când urmează să lansăm o aplicaţie mobilă RoutPlaner, dezvoltată datorită updatării sistemului de localizare automată a vehiculelor (AVL), precum şi un nou sistem de e-ticketing. În anul 2020 s-au văzut rezultatele investiţiilor noastre în modul de vânzare a biletelor: doar 40% bilete pe hârtie, restul de 60%, prin sisteme electronice”, a precizat directorul economic Romeo Nica.

Ca obiective în curs pentru anul 2021, conducerea OTL vizează achiziţionarea a 55 de panouri electronice de informare noi, mai moderne decât cele existente, pentru afişaj în staţii, alte 40 de autobuze noi hibrid, pe fonduri europene, din care zece se preconizează să fie pe bază de hidrogen (unul ar costa în jur de 600-700.000 de euro). Se mai lucrează la achiziţionarea altor zece tramvaie

Astra, pentru un total de 30 pentru OTL, se caută fonduri pentru modernizarea întregului depou de tramvaie şi pentru proiectul unei hale de reparaţii pentru noile autobuze. AGERPRES