Locuitorii municipiului Suceava ar putea beneficia, de anul viitor, de două parcuri în suprafaţă totală de circa 150 de hectare, dacă Guvernul va aproba transferul acestei suprafeţe către municipalitate, după ce legea care permite acest lucru a fost publicată în Monitorul Oficial, a declarat primarul Ion Lungu. El a precizat că este vorba despre Parcul Şipote şi şi Pădurea Zamca, în suprafaţă de 50,56 hectare şi 105,72 hectare.

Edilul a precizat, referindu-se la Parcul Şipote, situat în zona centrală a Sucevei, că în jumătate de an s-ar putea amenaja o zonă de agrement cu alei, căi de acces, iluminat, bănci, dar şi amplasarea de terase uşoare, în urma unor licitaţii transparente, conform reglementărilor legale în vigoare.

„Eu mi-aş dori ca în acest an, dacă este posibil, să ajungă aceste suprafeţe de pădure la municipalitate în aşa fel încât Primăria să poată bugeta pentru anul 2019 să putem face lucrări de intervenţie, exact ce prevede legea. (…) Eu zic că în jumătate de an, acolo, putem dezvolta o zonă de agrement care să fie la dispoziţia sucevenilor. (…) Am ajuns la actul de voinţă. (…) Acum avem bază legală”, a spus Ion Lungu, subliniind că, în regim de urgenţă, s-ar putea face face primele amenajări. AGERPRES