Primăria municipiului Sibiu a anunţat că a achiziţionat 40 de autobuze ecologice, dintre care unul deja a ajuns în autobaza societăţii de transport în comun din oraş, Tursib, potrivit unei postări pe pagina de Faceebook.

„Cele 40 de autobuze ecologice, recent achiziţionate, pornesc treptat spre destinaţia ‘Sibiu, România’! Primul este deja aici şi se află în teste, la autobaza Tursib. Vorbim despre cele mai noi modele de autobuze destinate transportului public, alimentate cu gaz natural comprimat, dotate cu motor Mercedes Benz, monitoare LED la bord, sistem de climatizare şi sistem auxiliar de încălzire, rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, WiFi şi prize, la fiecare rând de scaune”, se arată în anunţul Primăriei Sibiu.

Primarul Astrid Fodor a reamintit că în ultimii trei ani au fost cumpărate 119 mijloace de transport noi, în valoare de 191 milioane de lei.

„Într-o perioadă de 3 ani am reuşit să cumpărăm 119 mijloace de transport noi, prin investiţii din fonduri europene şi resurse locale, în valoare totală de 191 milioane de lei. Scopul acestor investiţii planificate şi coordonate a fost, pe de-o parte, înnoirea parcului auto, iar pe de altă parte, creşterea frecvenţei de circulaţie a autobuzelor şi extinderea traseelor de transport public. Oferim astfel o alternativă de mobilitate pentru sibieni, mai prietenoasă cu mediul, prin mijloace de transport moderne şi confortabile”, a declarat primarul Astrid Fodor.

Contractul achiziţiei de autobuze include şi crearea unei aplicaţii mobile şi a unui sistem de informare a călătorilor în staţii, un sistem de e-ticketing modern, dar şi unul de management al flotei pe trasee, potrivit Primăriei municipiului Sibiu. AGERPRES