Pe 12 noiembrie, primarul municipiului Roman, Lucian Micu, a fost prezent la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România (AMR), care s-a desfășurat în prezența Președintelui României – Klaus Iohannis, eveniment urmat de Gala AMR, în cadrul căreia municipiul Roman a fost recompensat pentru implicarea în activitățile dedicate Centenarului.
Pentru prima dată, președintele Klaus Iohannis a participat la Adunarea Generală a AMR, prilej cu care a vorbit în fața primarilor de municipii despre temele importante la nivel național, abordate și de membrii AMR, cum sunt: descentralizare, politici fiscale, transparență. În egală măsură, Președintele României a punctat două momente esențiale ce urmează pentru România, Centenarul și preluarea de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene.
După ședința de lucru, primarul Lucian Micu, însoțit de o delegație formată din membri ai echipei din administrația locală, a participat la cea de-a doua ediție a Galei AMR, eveniment la care Primăria municipiului Roman a primit premiul special dedicat Centenarului, pentru implicarea în promovarea identității culturale și a promovării personalităților și istoriei urbei mușatine.

”Sunt onorat că, pentru al doilea an consecutiv, numele Romanului a fost pronunțat în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România, acolo unde am fost nominalizați la două categorii – Excelență în Educație și Asistență socială și Excelență în Guvernare Participativă – și am obținut un premiu special, dedicat Centenarului. Romanul este un oraș care își respectă înaintașii și știe să pună în valoare personalitățile care au promovat cultura și identitatea noastră la nivel național și chiar pe întreg mapamondul. Mă bucur că acest lucru a fost recunoscut și sunt mândru că, împreună, reușim să facem din Roman un oraș în plină dezvoltare. Premiul primit nu este al meu, ci el aparține celor care cred că, prin muncă și devotament, pot transpune ideile în proiecte pentru Roman. Le mulțumesc colegilor din Primărie care fac acest lucru posibil, care mi-au fost și îmi sunt alături în tot ceea ce vrem sa facem bine pentru romașcani”, a declarat primarul Lucian Micu.
Anul trecut, la prima ediție a Galei AMR, Primăria municipiului Roman a primit premiul de Excelenţă pentru Transparenţă.