leoreanu_laurentiu_eabv2.jpgPrimarul municipiului Roman, Laurenţiu Leoreanu, a decis, în urma dezbaterilor cu aleșii locali, acordarea de tichete sociale trimestrial în 2014, în cuantum de 40 de lei/tichet. Regulamentul pentru acordarea acestora în noul an va fi supus atenţiei Consiliului Local în luna februarie şi vor fi acordate tichete în general persoanelor cu venit de până la 750 de lei/lună, pe membru de familie.

În anul 2013 tichetele sociale s-au acordat numai la sărbătorile de Paște și Crăciun, iar un tichet a avut valoarea de 70 de lei. De tichete sociale au beneficiat în 2013 orice familie în care cel puțin un membru este pensionar, persoanele singure pensionare sau persoanele cu handicap care au domiciliul sau reședința în municipiul Roman și realizează venituri ce nu depășesc 750 lei/lună/membru de familie.

„Am transmis deja Direcției de Asistență Socială să se ocupe de modificarea regulamentului de acordare a tichetelor sociale. Acestea vor fi date de patru ori pe an și în valoare de 40 de lei, în aceleași condiții. Vom intra cu modificarea regulamentului. Am ajuns la un punct comun și vom reface regulamentul de acordare”, a precizat primarul municipiului Roman, Laurențiu Leoreanu.

Anul trecut, de tichetele sociale acordate din bugetul local au beneficiat 3.300 de romaşcani nevoiaşi.