Pentru a sărbători Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice și persoanele de vârsta a III-a din comunitatea noastră, Asociația ACTIV Moinești, în parteneriat cu Primăria Municipiului Moinești, organizează luni, 1 octombrie 2018, de la ora 18.00, un concert extraordinar al îndrăgitei soliste de muzică populară Irina Loghin pe scena Centrul Cultural Lira.

Concertul este dedicat exclusiv pensionarilor din municipiul Moinești iar intrarea acestora este liberă în limita locurilor disponibile – doritorii sunt așteptați la casieria Centrului Cultural Lira cu cuponul de pensie să își preia tichetul gratuit de rezervare a locului. Distribuția tichetelor a început vineri, 21 septembrie.

În anul 1990, Adunarea Generală a ONU a instituit ziua de 1 Octombrie ca Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice.