Primăria municipiului Hunedoara a instalat camere de termoviziune la intrarea în clădirile principale

Primăria municipiului Hunedoara a montat la intrările în cele două clădiri principale camere de termoviziune cu ajutorul cărora sunt monitorizate persoanele care intră în aceste imobile, în contextul pandemiei de COVID-19, sistemul fiind în măsură să semnaleze orice depăşire a temperaturii de 37,3 grade Celsius.

“La intrările din Primăria Hunedoara, unde sunt fluxuri de activitate cu publicul, am montat aceste echipamente care scanează temperatura persoanelor şi care emit un semnal de avertisment în momentul în care o persoană are temperatura mai mare de 37,3 grade Celsius. Măsura este preventivă atât în interesul publicului care vine la primărie, cât şi al personalului primăriei”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Cea de-a treia cameră cu alarmă şi termoviziune a fost montată ca măsură preventivă la Unitatea de Asistenţă Medico-Socială “Părintele Arsenie Boca” din municipiul Hunedoara, atât pentru siguranţa persoanelor găzduite în această unitate, cât şi pentru a evita ca personalul unităţii să aducă din exterior infecţia cu noul coronavirus. De altfel, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, personalul este testat periodic, iar la intrare cu toţii trec printr-un tunel de dezinfectare.

Camerele de supraveghere au două obiective, unul optic, celălalt cu termoviziune, prin intermediul cărora pot identifica subiecţii dintr-un cadru video până la o distanţă de şapte metri, ziua sau noaptea.

Camerele sunt dotate cu tehnologia de recunoaştere a feţei şi pot identifica mai mulţi subiecţi simultan, indiferent dacă aceştia poartă mască sau nu. Dacă temperatura corpului acestora depăşeşte 37,3 grade Celsius, o alarmă va semnala acest caz, iar accesul persoanei respective în interiorul primăriei va fi interzis. AGERPRES