Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a prezentat un proiect-pilot de platformă îngropată destinată colectării deşeurilor menajere, cu patru tomberoane, despre care spune că ar produce mult mai puţin disconfort cetăţenilor.

Potrivit edilului, sistemul acţionat hidraulic este implementat de o firmă din judeţ, care în urmă cu opt ani a amenajat astfel de platforme în Mangalia.

„Am dorit să arătăm oamenilor cum funcţionează o platformă îngropată. Este un produs din Bistriţa-Năsăud, o societate din Beclean construieşte aceste platforme, este cel mai vechi producător din ţară. Acest sistem a fost implementat în urmă cu opt ani la Mangalia şi, din discuţiile pe care le-am făcut cu primarul din Mangalia, sunt mulţumiţi de modul în care funcţionează, de modul în care se comportă în timp acest sistem. Cred că soluţia va fi apropiată de ceea ce se întâmplă în Cluj, adică pentru gunoiul menajer, care miroase, produce disconfort, vom folosi acest sistem de platformă îngropată, iar pentru materialele reciclabile – sticlă, carton, plastic – vom merge pe soluţia supraterană, dar îngrădită. Este un mod civilizat de a rezolva această problemă”, a declarat Ioan Turc.

Primarul a spuns că acest sistem de platforme îngropate ar putea fi finanţat printr-un proiect cu fonduri europene, în valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro.

„În discuţiile pe care le-am avut la Administraţia Fondului de Mediu, am identificat resurse pentru a acoperi din bani europeni această investiţie. Cred că vom reuşi să obţinem undeva la 2,3-2,5 milioane de euro pentru implementarea în Bistriţa a acestui sistem de colectare a gunoiului, într-un termen de cel mult doi ani, doi ani şi jumătate”, a explicat edilul.

Ioan Turc a adăugat că ia în considerare ieşirea municipiului Bistriţa din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deşeuri, care gestionează sistemul integrat de colectare a deşeurilor la nivel judeţean, considerând că modul în care s-a acţionat în ultimii cinci ani este „total nesatisfăcător”.

Municipalitatea se poate retrage din ADI cel mai devreme în vara acestui an, ceea ce presupune ca administraţia locală să negocieze alte tarife cu operatorul de salubritate şi cu firma care gestionează depozitul ecologic de deşeuri din localitatea Tărpiu. AGERPRES