Un număr de nouă blocuri cu un total de 401 apartamente din Arad au fost incluse într-o cerere de finanţare pentru reabilitare termică pe fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, a anunţat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Potrivit sursei citate, valoarea totală a cererii de finanţare este de 12.173.250 lei, din care contribuţia municipalităţii şi a asociaţiilor de proprietari este de 5.083.288 lei, iar asistenţa financiară nerambursabilă solicitată se ridică la 7.089.961 lei.

„Până în prezent în municipiul Arad au fost reabilitate termic, beneficiind de finanţare europeană, un total de 43 de blocuri şi peste o mie de locuinţe”, a declarat primarul Gheorghe Falcă.

De menţionat că primul contract de finanţare pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe din municipiul Arad a fost semnat în 27 martie 2014. Acesta a vizat şapte proiecte de reabilitare a tot atâtea blocuri de locuinţe, respectiv a 156 de apartamente din aceste blocuri, durata de implementare a proiectului fiind de 16 luni. Valoarea totală a cererii de finanţare a fost atunci de 5.283.878,50 lei (1.173.803,95 euro), din care 2.850.014,60 lei (633.125,54 euro) a reprezentat valoarea finanţării nerambursabile.

Acesta a fost primul proiect pe componenta de reabilitare termică a blocurilor, semnat de ADR Vest, dintr-un ciclu de şase proiecte care au urmat, Aradul fiind primul oraş din din Regiunea de Vest care a semnat un contract de finanţare pentru reabilitarea termică a blocurilor.

„Această componentă de reabilitare termică a blocurilor era una pilot din punctul de vedere al modului de lucru, deci şi al sumei, în ideea în care această abordare a fost mai mult decât o anvelopare cu polistiren a blocurilor, ea având în vedere inclusiv soluţii de reabilitare a instalaţiilor termice interioare, lucrări de consolidare la acoperiş sau la zona de demisol”, a adăugat primarul Gheorghe Falcă. AGERPRES