Primăria Mangalia distribuie gratuit tuturor locuitorilor oraşului măşti de protecţie contra COVID-19

Primăria Municipiului Mangalia distribuie gratuit măşti faciale de protecţie contra COVID-19, către toţi locuitorii oraşului, autorităţile venind în sprijinul cetăţenilor ca urmare a obligaţiei de a purta măşti după ridicarea stării de urgenţă, în data de 15 mai.
Potrivit sursei citate, distribuirea măştilor a început înainte de 1 mai, în mai multe zone ale oraşului, la centre special amenajate de angajaţii municipalităţii, în intervalul orar 9,00 – 17,00, de luni până joi, respectiv vineri, între orele 9,00 – 14,00.
”Am luat această decizie pentru a sprijini măsurile de prevenire a răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus, în oraşul nostru, mai ales că după 15 mai, odată cu ridicarea stării de urgenţă, ne aşteptăm ca oamenii să iasă mai mult din case, iar interacţiunea socială din spaţiul public să fie mai mare”, a declarat primarul Radu Cristian.
Edilul a mai precizat că la aceste centre se distribuie măşti persoanelor sub 65 de ani, întrucât celor trecuţi de această vârstă le sunt trimise acasă pachete de protecţie, de către angajaţii Primăriei. Măştile reutilizabile, ambalate individual, sunt produse de un investitor din oraş, tocmai pentru a încuraja economia locală, pe timp de criză.
”Tuturor vârstnicilor şi persoanelor cu dizabilităţi le ducem, la domiciliu, mănuşi, măşti şi soluţii dezinfectante, întrucât aceştia reprezintă categoria cea mai vulnerabilă în faţa virusului”, a subliniat primarul Mangaliei.
De asemenea, se preconizează ca după data de 15 mai să fie reluată activitatea cu publicul la toate sediile municipalităţii. ”Dacă lucrurile merg într-o direcţie bună, la Mangalia, se vor redeschide instituţiile pentru public, parcurile şi locurile de joacă, însă cu respectarea măsurilor de protecţie şi distanţare socială. În continuare, luăm măsuri de igienizare şi dezinfectare a spaţiilor publice, a scărilor de bloc, străzilor şi trotuarelor, ajutăm persoanele în vârstă cu tot ce au nevoie – cumpărături, medicamente, pachete cu alimente, mese calde pentru a evita, pe cât posibil, deplasările inutile şi pentru a trece cu bine peste toată această perioadă dificilă”, a mai completat primarul Radu Cristian. AGERPRES