smurd ambulanta.jpgPrimăria şi Consiliul Local al oraşului Lupeni au fost date în judecată de Asociaţia Salvital, organizaţie ce gestionează activitatea modulelor SMURD din judeţul Hunedoara, aceasta solicitând plata unor cotizaţii restante în sumă totală de 734.000 de lei, unele vechi din noiembrie 2008, a declarat miercuri preşedintele asociaţiei, Andrei Mihuţ.

„Primăria Lupeni are cele mai mari datorii la Asociaţia Salvital. Am depus o cerere de chemare în judecată la Tribunalul Hunedoara, în vederea recuperării creanţelor. Valoarea acestora se ridică la 734.000 de lei. Ne judecăm acum, iar când instanţa se va pronunţa sperăm să ne putem recupera din restanţe”, a afirmat Mihuţ.

Potrivit acestuia, autorităţile din Lupeni nu au mai achitat cotizaţiile pentru plata salariilor paramedicilor din luna noiembrie 2008, înregistrând restanţe la plata cotizaţiei trimestriale şi a contribuţiei la plata ratei de leasing pentru o ambulanţă SMURD. Pe ansamblul asociaţiei, restanţele la plata cotizaţiei pentru funcţionarea modulelor SMURD se ridică însă la 2,1 milioane lei, fapt care l-a determinat pe primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, să solicite conducerii Salvital accelarea procedurilor de recuperare a creanţelor.

„Asociaţia Salvital se află pe locul al doilea, în ţară, după Târgu Mureş, în ceea ce priveşte calitatea serviciilor de prim-ajutor prestate de paramedici. Am cerut conducerii Salvital ca, în circa şase luni, să vedem cât vor putea recupera din datoriile enorme la plata cotizaţiilor ce trebuie achitate de primării. În caz contrar, Primăria Deva va prelua echipajul SMURD din municipiu în subordinea Consiliului Local, pentru ca paramedicii să aibă statutul pe care îl merită. Cred că toţi primarii ar trebui să spună că ţin la sănătatea locuitorilor în toţi anii, nu doar în cei electorali”, a afirmat primarul municipiului Deva.

Activitatea SMURD în judeţul Hunedoara este gestionată de Asociaţia Salvital, ce reuneşte ca membri Consiliul Judeţean, aproape toate primăriile, mai multe instituţii medicale, printre care şi Spitalul Judeţean de Urgenţă, şi câteva sindicate importante. Finanţarea asociaţiei şi, implicit, a celor opt module SMURD din judeţ, este realizată pe baza cotizaţiilor plătite de membri, astfel că primăriile plătesc o sumă anuală de 5 lei pentru fiecare locuitor. Cei 77 de paramedici au avut anul trecut peste 6.600 de intervenţii. AGERPRES