Primăria Iaşi va investi în „platforme de dezgheţ“, ce vor funcționa vara ca parcări

Municipalitatea ieşeană vrea să rezolve pe viitor problema zăpezilor oraş cu “platforme de dezgheţ“. Ideea a fost prezentată de primarul Mihai Chirica, care a susţinut că instituţia are în plan construirea a cinci astfel de platforme în cartierele Canta, Păcurari, Tudor Vladimirescu, Alexandru cel Bun şi Dacia. Platformele ar urma să aibă maximum 1.500 mp şi, cu excepţia perioadelor de ninsoare, ar putea funcţiona ca parcări.

În primul rând, ne trebuie o sursă de căldură, iar aceasta este sursa de energie termică primară pe care o putem lua dintr-o magistrală de termoficare. Din această sursă, va trebui să construim o platformă de dezgheţ care va fi într-o cuvă, izolată din toate punctele de vedere pentru a nu face infiltraţii în pânza freatică”, a spus Chirica.

Primarul a adăugat că apele care rezultă din topirea zăpezilor vor fi preluate într-un element de rigolă şi vor fi descărcate, prin sisteme de filtrare, în reţeaua de canalizare. Potrivit lui Chirica, astfel de platforme reprezintă o soluţie ecologică care vor putea permite topirea unor cantităţi foarte mari de zăpadă. “Platforma va funcţiona ca parcare pe toată perioada anului atunci când este nevoie de ea. (…) Vom construi acolo unde avem magistrale, respectiv Dacia, Alexandru, Păcurari, Canta şi Tudor Vladimirescu”, a susţinut Mihai Chirica.

Primarul Iaşului a precizat că o astfel de soluţie ar aduce economii importante în fondurile alocate anual pentru activitatea de deszăpezire. În acest sens, el a menţionat că nivelul cheltuielilor pentru transportul zăpezilor va fi mult mai mic decât cel actual, diferenţa fiind de ordinul sutelor de mii de lei. „Doar dacă economisim jumătate din transport, diferenţa este foarte mare pentru că, în momentul de faţă, cheltuim cam între 2,5 şi 3 lei/tonă/kilometru“, a mai spus Chirica.