Administraţia publică locală gălăţeană a identificat 40 de terenuri pe care se pot realiza investiţii diverse, de la zone comerciale, la zone rezidenţiale, spaţii de birouri, zone de producţie sau centre de agrement, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Potrivit acestuia, cele 40 de terenuri publice, cu suprafeţe de peste 5.000 de metri pătraţi fiecare, însumează peste 360 de hectare şi pot genera oportunităţi de afaceri pentru investitorii interesaţi de zona municipiului Galaţi.

„Primăria deţine 40 de terenuri, care însumează peste 360 de hectare şi am ales terenurile de peste 5.000 mp – suprafaţă imperios necesară unei minime dezvoltări care să conteze. Eu nu spun că un bloc nu înseamnă dezvoltare care contează, ba chiar încurajăm astfel de afaceri şi ele se dezvoltă, ceea ce înseamnă că am devenit un partener de încredere, predictibil, pentru investitori, dar aşteptăm şi investitori din afară, iar o astfel de competiţie, dacă ea va apărea, va fi constructivă, deoarece competiţia a condus mereu la progres. De asemenea, am vrut ca alături de noi, ca municipalitate, să existe reprezentanţi ai mediului privat, iar eu le transmit tuturor că primăria va fi mereu un partener care să sprijine iniţiativele, iar uşa mea este mereu deschisă”, a spus Pucheanu.

Edilul a vorbit şi despre sprijinul efectiv pe care administraţia locală îl oferă investitorilor, exemplificând cu sistemul recent implementat, sistem unic în România, de eliberare online a certificatului de urbanism. „Noua platformă online le permite cetăţenilor să consulte online prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate, inclusiv cu localizarea amplasamentului dorit şi pot depune online cereri pentru emiterea certificatelor de urbanism. În mod practic, cu doar câteva click-uri, accesând link-ul https://cu.primariagalati.ro/Urbanism/ acest sistem online vine în sprijinul oricărei persoane care are nevoie de un certificat de urbanism, dar mai ales în sprijinul potenţialilor investitori sau al cetăţenilor aflaţi în alte oraşe ale ţării ori în străinătate, care nu vor mai fi nevoiţi să vină la primărie pentru depunerea cererilor şi documentelor necesare”, a precizat primarul municipiului Galaţi. AGERPRES