Primaria Focsani trebuie sa plateasca daune morale de 500 lei unui pensionar focsanean impotriva caruia fusesera demarate procedurile de executare silita pentru neplata unor amenzi de circulatie pe care instanta le anulase.

Seful Serviciului de Taxe si Impozite din Primaria Municipiului Focsani, Melus Naziru, a anuntat joi ca sentinta care a fost data de magistratii Judecatoriei Focsani urmeaza sa fie contestata la Curtea de Apel Galati si a catalogat decizia magistratilor drept “cel putin ciudata”.

El a mai spus ca nu este primul caz in care focsanenii castiga in instanta anularea amenzilor si cand instanta nu informeaza Primaria in legatura cu anularea contraventiilor. “Fara aceasta sentinta nu avem cum sa anulam procedura de executare silita. In cazul focsaneanului Nicolae Toma erau doua amenzi de circulatie neplatite pentru care Primaria a inceput executarea silita. S-a ajuns pana la poprire pe pensie. Intre timp, persoana in cauza a obtinut in instanta anularea amenzilor, insa nu ne-a prezentat si sentinta. Fara aceasta sentinta, nu exista o baza legala pentru oprirea executarii silite si recuperarea debitelor” – a declarat seful Serviciului de Taxe si Impozite, Melus Naziru. AGERPRES