primaria_deva.jpgPrimăria Deva va plăti 3,1 milioane de lei pentru subvenţionarea energiei termice livrate populaţiei de Termocentrala Mintia, în acest an, astfel încât preţul căldurii distribuite prin sistemul centralizat să nu se modifice faţă de valoarea din iarna trecută, potrivit unei hotărâri adoptate miercuri de consilierii locali.

„Decizia adoptată de consilierii locali va permite ca populaţia să plătească, şi în această iarnă, un tarif de 174,17 lei pe gigacalorie. De subvenţia la căldură va beneficia doar populaţia, suma alocată de la bugetul local acoperind diferenţa de preţ pentru un consum estimat de 51.000 de gigacalorii”, a declarat administratorul public al municipiului Deva, Corina Oprişiu.

Noua prevedere bugetară permite ca din bugetul local să fie acoperită o diferenţă de tarif de 60,51 lei/ Gcal, dintr-un tarif total de 234,78 lei/ Gcal, în care sunt incluse costurile de producţie şi distribuţie ale energiei termice.

Primăria Deva lucrează acum la proiecţia bugetară pentru anul 2012, în vederea stabilirii sumelor necesare subvenţionării căldurii distribuită populaţiei şi în lunile ianuarie – martie 2012. În prezent, din cele 22.000 de apartamente din Deva doar 9.600 mai sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare. Celelalte familii au ales alte surse de încălzire, majoritare fiind centralele termice pe gaz metan. AGERPRES