Primăria Deva continuă demersurile pentru construirea unei centrale termice, independentă de termocentrala Mintia

deva_primaria.jpgPrimăria municipiului Deva continuă demersurile pentru construirea unei centrale termice care să asigure apa caldă şi căldura pentru populaţia din oraş într-un mod independent de termocentrala Mintia, administraţia locală purtând deja discuţii pe această temă cu reprezentanţii unui investitor german.

Primarul Mircia Muntean a declarat că investiţia ar urma să fie executată ca o centrală termică în sistem de cogenerare, care va produce atât agent termic pentru oraş, cât şi curent electric ce va fi debitat în sistemul energetic naţional, după un model funcţional deja în Făgăraş. “Vrem să obţinem anul acesta toate avizele pentru punerea în funcţiune a centralei. Ea va funcţiona pe gaz metan, dar şi pe păcură, atunci când preţul acesteia va fi mai mic decât al gazelor”, a declarat primarul.

Potrivit acestuia, centrala termică ar putea asigura apa caldă şi căldura pentru întreg oraşul.
Primarul Mircia Muntean a mai spus că valoarea centralei s-ar putea ridica la circa 24 milioane de euro. Costurile vor fi acoperite de investitorul german, iar acesta îşi va recupera banii în timp, din prestarea serviciilor pe care le realizează.

Primăria Deva mai are în plan construirea unei centrale termice pentru producerea de apă caldă folosind ca sursă de energie deşeurile şi nămolul rezultat în staţiile de epurare. Investiţia se ridică la circa 4 milioane de euro şi ar putea fi suportată de la bugetul local.

Decizia administraţiei locale din Deva de a-şi asigura noi surse de energie termică survine pe fondul stării de insolvenţă în care se află termocentrala Mintia, actualul producător de agent termic pentru oraş. AGERPRES