Primaria municipiului Deva a renegociat plata dobanzilor la creditele contractate cu bancile pentru finantarea unor lucrari de investitii in oras, in acest fel creandu-se posibilitatea ca din bugetul local sa fie achitate alte facturi restante.
Plata dobanzilor pentru creditele in valoare totala de 65,4 milioane de lei a fost amanata pana in anul 2010, autoritatile locale estimand ca in acest fel vor avea resursele financiare necesare pentru plata unor servicii prestate anul trecut de mai multe firme.
„Ne-am adaptat conditiilor din aceasta perioada si am reusit sa negociem ca dobanzile sa poata platite anul viitor. In acest fel, anul acesta vom avea la dispozitie aproape 2 milioane de euro cu care vom achita alte lucrari. A trebuit sa luam aceasta masura pentru a evita falimentarea firmelor care au facturat lucrari pentru Primaria Deva, dar nu au primit banii”, a declarat, miercuri, viceprimarul municipiului Deva, Florin Oancea.
Plata dobanzilor amanate se va face la doua termene, respectiv 31 martie si 31 decembrie 2010. Consiliul local Deva a aprobat renegocierea termenelor de plata, in expunerea de motive care insoteste hotararea adoptata de consilieri mentionandu-se ca indicele ROBOR (indicele de dobanda al pietei monetare interne) a crescut la 18,8 la suta in luna octombrie 2008, fata de 8 procente in anul 2007.
„Acum dobanzile sunt in scadere. De aceea, estimam ca vom plati mai putin pe dobanzi in anul 2010. Sumele care raman la bugetul local se vor aloca pentru plata altor lucrari”, a mentionat directorul economic al Primariei Deva, Viorica Nicula. Creditele contractate in anii 2006 si 2007 de Consiliul Local au avut ca scop construirea unui complex acoperit pentru un centru de recreere dotat cu sapte bazine de inot si reabilitarea primei incinte din Cetatea Deva. Contractele de credit au fost incheiate pe o perioada de 20 de ani, cu un termen de gratie de patru ani.