Primaria municipiului Craiova a ajuns in situatia in care nu le mai poate asigura locuitorilor nici macar cei doi metri patrati pentru un loc de veci.
Viceprimarul Gheorghe Nedelescu, a declarat ca in Craiova „nu mai este pamant disponibil pentru morti”, iar cele patru cimitire care apartin Primariei sunt pline, motiv pentru care au si fost inchise. „Suntem in criza de morminte, iar decesele sunt foarte multe. Cererile pentru inmormantari in cimitirele craiovene sosesc cu o repeziciune surprinzatoare pe adresa municipalitatii si nu stim cum sa procedam pentru iesirea din criza”, a spus Gheorghe Nedelescu.

Pentru ca in municipiul Craiova au inceput sa se ridice constructii pe foarte multe terenuri, iar unele retrocedari dubioase au tinut prima pagina a ziarelor existand sute de procese in acest sens, municipalitatea a ajuns in situatia de nu mai putea asigura locuri de veci.

Potrivit datelor statistice, in ultimul timp, in Craiova mor in medie cate zece persoane pe zi, un numar foarte mare in raport cu anii trecuti si in raport cu numarul de locuitori, iar autoritatile sustin ca familiile celor decedati vor fi puse in situatia de a se descurca singure in ceea ce priveste asigurarea terenului pentru morminte, pentru ca ele se considera depasite de situatie.

Cel mai nou cimitir,Craiova Nord, s-a ocupat deja, in mai putin de un an de cand a fost deschis. Autoritatile mai pastrau aici o rezerva de o suta de locuri, destinate situatiilor de urgenta, dar s-a injumatatit demult si aceasta. Ca o solutie de criza, edilii au un proiect de extindere a cimitirului Ungureni cu 8.000 de metri patrati, in incinta unor sere care se afla in vecinatatea cimitirului si care apartin Regiei Domeniului Public si Fondului Locativ.

„Avem un proiect pentru extinderea cimitirului Ungureni, in incinta serelor. Pe acestea le vom dezafecta imediat si vom concesiona teren oamenilor care doresc sa-si sape locuri de veci. Alta solutie nu avem”, a mai spus viceprimarul Gheorghe Nedelescu.